O frază din unul dintre discursurile lui Ionel Brătianu, în care acesta folosea o imagine de sorginte biblică drept element de comparaţie cu actuala, pe atunci, situaţie politică a României, a prilejuit ilustratorului Furnicii o acidă şarjă vizuală.
Zidurile Ierihonului, aflat conform Bibliei sub asediul israeliţilor, s-au prăbuşit, conform aceleiaşi surse, doar în urma muzicii pe care aceştia au cântat-o înconjurându-le. Şi guvernul Petre P. Carp se împărtăşea, în opinia liderului cel mai important al opoziţie, din aceaşi slăbiciune funciară ca cea a străvechii cetăţi. Va fi suficient sunetul trâmbiţelor, în speţa de faţă cel al manifestaţiilor opoziţiei, şi guvernul se va prăbuşi.
Figura de stil era nu doar sonoră, ci şi foarte vizuală, şi a fost din plin exploatată de ilustrator. Şi, pe lângă referinţele biblice, acesta mai avea să se folosească şi de o simplă situaţie biologică, anume diferenţa de vârstă, de generaţie am putea spune, între Petre Carp şi mulţi dintre ceilalţi lideri conservatori şi conducătorii Opoziţiei Unite.
În mod concret liderul conservator, înfăţişat cu părul alb, dar încă în putere, şi îmbrăcat, la fel ca şi companionii săi Titu Maiorescu şi Nicu Filipescu, într-o armură de ev mediu occidental, nicidecum iudaică, priveşte de la înălţimea crenelurilor tot de inspiraţie medievală la doi draci de copii din care unul, Ionel Brătianu, sună din trâmbiţă, deranjând parcă siesta adulţilor şi bătrânilor de dincolo de ziduri, iar celălalt, Take Ionescu, călare pe un căluţ de jucărie fixat pe o platformă, este tras de un evreu în caftan, (aluzie la susţinerea financiară a conservator-democraţilor de către trustul de arendare a terenurilor agricole din nordul Moldovei al lui Moschi Fischer), în timp ce ţipă şi se joacă cu sabia. Coifurile de hârtie ale celor doi copii sunt făcute din oficioasele celor două partide, Viitorul pentru liberal şi Ordinea pentru conservator-democraţi.
Petre Carp, rezemat cu braţele de creneluri, îl apostrofează pe Ionel Brătianu, ca fiind cel mai drăcos, în modul următor:
- Nu mai sufla, mă, de geaba în trâmbiţă, că nu se dărâmă; mai bine suflăʼţi nasul!
De pana ascuţită a caricaturiştilor Furnicii nu scăpa nimeni. Desenul lui A. Murnu, publicat tot acum o sută de ani de zile, se lega de amânarea, pentru a câta oară!, a inaugurării statuii lui Alexanru Ioan Cuza, antecesorul la domnie al lui Carol I. Reticenţele regelui faţă de domn şi cauzele lor le-am expus în studiul meu asupra sărbătoririi a 150 de ani de la adevărata unire, de acum câteva zile. Amănunte suplimentare nu este cazul să mai adaug aici în această direcţie.
Este însă bine de ştiut că, dintre promotorii realizării statuii şi ai dezvelirii acesteia într-un moment atât de important din punct de vedere simbolic precum ziua Unirii, pe atunci unica, din 24 ianuarie, profesorul Nicolae Iorga era unul din cei mai vocali. Fireşte că distinsul istoric a reacţionat în stilul său caracteristic şi inflamat, care pentru oamenii politici mai experimentaţi părea a fi chiar copilăresc. Copilărie aflată, la rândul ei, în evidentă contradicţie cu statura impozantă a savantului… Dar să lăsăm cititorului plăcerea de a se amuza de dialogul dintre Kalinderu, omul de casă al regelui, şi Iorga.
- Protestăm! Nici cu ocazia lui 24 Ianuarie nu sʼa desvelit statuea lui Cuza!… Aci trebue să fie amestecată mâna Regelui!
- Gogeamite lunganu şi copil! Tu nuʼnţelegi că dacă o desvelea pe geru ăsta ar fi răcit la sigur?
Regele nu avea cum să amâne la nesfârşit inaugurarea monumentului, care va avea loc la 27 mai, în acelaşi an. Dar despre amănuntele evenimentului vom vorbi la momentul potrivit.
